Maramuresul a primit de la Guvern 672.000 lei

Judetul Maramures a primit de la Guvern 672.000 lei, suma ce reprezinta finantare suplimentara pentru continuarea lucrarilor de investitii din cadrul Programului de dezvoltare a infrastructurii si a unor baze sportive din mediul rural.

Guvernul a aprobat in acest sens o Hotarare care stabileste modul de repartizare a sumelor pe fiecare judet dintre cele 31 care beneficiaza de o suplimentare de fonduri. Banii vor fi alocati pentru 77 de proiecte pentru care a fost deschisa finantarea cheltuielilor necesare executiei lucrarilor de investitii in acest an.

Sumele alocate autoritatilor locale vor fi utilizate pentru constructia, modernizarea sau extinderea de poduri, podete, punti pietonale, de platforme de deseuri, pentru realizarea de noi sisteme de canalizare si de tratare a apelor uzate. Sunt finantate acele proiecte care au fost declarate eligibile, pe baza criteriilor stabilite in Ghidul de Eligibilitate. Acestea se afla, in acest moment, in diverse faze de executie.

Guvernul a alocat bani unitatilor administrativ-teritoriale care au comunicat faptul ca au contractat lucrari pentru finalizarea obiectivelor in acest an. Fondurile provin din sumele defalcate din taxa pe valoarea adaugata si vor fi utilizate pentru finantarea cheltuielilor necesare executiei lucrarilor de investitii prevazute in cererile de finantare declarate eligibile.

Sursa: Informatia Zilei De Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top