Aderarea la Uniunea Europeana a facut din tara noastra un contribuitor net la bugetul Uniunii, Romania nereusind sa beneficieze de fondurile europene postaderare. Desi am cotizat cu peste 1,1 miliarde de euro la bugetul UE, nu am reusit sa accesam niciun ban din fondurile structurale care ni se cuveneau, aferente anului 2007.
Astfel, din cele 1,2 miliarde de euro la care tara noastra era indreptatita anul trecut, nu s-a reusit nici macar solicitarea vreunui ban.
Pe la mijlocul anului trecut, autoritatile se aratau optimiste si estimau ca vor reusi sa finalizeze procedurile pana in toamna, iar potentialii beneficiari vor depune proiecte inainte de finele anului. S-a dovedit insa ca nu au reusit sa se mobilizeze si sa finalizeze documentele necesare pentru a putea fi elaborate proiectele de solicitare de fonduri. Desi se dorea ca lansarea perioadei de depunere a cererilor sa aiba loc in lunile august-septembrie, iar prin decembrie sa se semneze contractele, nici macar atat nu s-a realizat.
Banii care se cuveneau tarii noastre au aparut totusi in bugetul Comisiei Europene, iar Romania va putea trage de ei pana in 2010, intrucat Comisia ne permite sa ii accesam in patru ani. Astfel, la finalul anului 2010, noi trebuie sa avem la CE cereri de plata pentru cele 1,2 miliarde de euro. Tot asa pentru cele 1,8 miliarde de euro alocati tarii noastre pentru 2008, Romania trebuie sa prezinte facturile Comisiei pana la finalul anului 2011.
Romania a primit totusi niste bani de la UE in acest an, nu din fondurile structurale, ci, mai exact, fonduri in avans oferite de Comisie pentru a fi utilizate la pregatirea proiectelor, fonduri care se acorda insa oricarui stat nou intrat in UE. Este vorba despre 400 de milioane de euro, bani ce reprezinta cei 2% care sunt folositi ca prefinantare pentru a putea demara unele proiecte ale autoritatilor locale sau ale unor ONG-uri.
Daca in cazul Programului de Dezvoltare Regionala mai exista o speranta pentru 2008, fiind elaborate mai multe proiecte in valoare de aproximativ 800 de milioane de euro, iar in programului de mediu exista 15 proiecte, in valoare de circa un miliard de euro care asteapta aprobarea, in cazul transporturilor, intarzierile sunt foarte mari si probabil va mai dura pana vor fi elaborate proiecte. Pentru fondurile de dezvoltare rurala, autoritatile nu au reusit nici macar sa elaboreze Planul National pe baza caruia se pot face proiectele.