Birocratia schimba strategia consultantilor pe fonduri UE

Mirajul fondurilor europene i-a facut pe multi romani sa se gandeasca macar ca, la un moment dat, ar putea incerca sa-si incropeasca o afacere pe care sa o dezvolte apoi cu bani europeni.

Perioada lunga de analiza a proiectelor pentru bani europeni, de cel putin noua luni la ora actuala, face probleme atat beneficiarilor, care trebuie sa isi blocheze proiectele de investitii in asteptarea banilor UE, dar si companiilor de consultanta, cele care ajuta clientii in redactarea proiectelor respective.

Acele companii care timp de ani buni au obtinut castiguri numai de pe urma acestui segment de consultanta sunt nevoite acum sa nu se mai bazeze exclusiv pe el si sa isi diversifice activitatea catre segmentele de consultanta financiara, modelare financiara sau private equity.

„Un client, daca este norocos, poate obtine primii bani de la UE in noua luni de la startul proiectului, dar, in cazul proiectelor complexe, dureaza si peste doi ani. Noi, compania de consultanta – percepand doar avansul – trebuie sa finantam acest «ciclu lung de productie», plus perioada de lansare a «axelor si masurilor», care s-a lungit si a mai adaugat un an si jumatate (2007 si sem. I 2008)”, spune Radu Limpede, co-managing partener al Initial Advisory, care ofera consultanta pe fonduri europene din 2003.

Tarifele percepute de aceste companii se situeaza in jurul a 8% din suma atrasa pe proiect, in cazul celor mici, si de 2-5%, in cazul proiectelor complexe, in functie de cum se negociaza cu clientul. La un proiexct mic lucreaza trei-patru oameni, iar la un proiect mare si complex, opt oameni, iar banii se primesc in transe, dupa parcurgerea diverselor etape ale scrierii, depunerii si implementarii proiectului. „Daca ar exista o predictibilitate, nu am avea probleme cu banii, sa ne platim oamenii. Dar, cum la noi exista o instabilitate si birocratica, si institutionala foarte mare, trebuie sa gasim variante sa rezistam”, spune Limpede.

Au fost cazuri cand cei de la Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit, care se ocupa de fondurile SAPARD, au schimbat de doua ori intr-o luna pe site anumite puncte ale acestui ghid. „Noi descarcam de pe site cererea de finantare si ne apucam sa scriem. Daca am avea structurate deja toate informatiile, in cinci zile este gata. Atunci cand se modifica, ar trebui sa descarci toate documentele si sa le completezi in aceeasi zi, pentru ca altfel este respinsa, intrucat nu are cea mai noua forma”, exemplifica Radu Limpede.

Mai multe detalii: www.standard.ro

Sursa: Business Standard

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top