Bogdan Rosu: programul “Erasmus pentru Tineri Antreprenori” m-a ajutat sa acumulez informatii si sa invat lucruri noi, sa descopar locuri si sa cunosc oameni

Alin-Erasmus.jpg

Cum ai aflat despre programul “Erasmus pentru Tineri Antreprenori” si cine te-a indrumat?

Am aflat de programul “Erasmus pentru Tineri Antreprenori” încă din primăvara anului 2019 de la un prieten și chiar am vrut să aplic atunci pentru a participa la program, dar au intervenit alte proiecte între timp și am renunțat la idee. Însă, prin toamnă am dat din întâmplare peste un articol despre program și știind că am ceva lucrat la planul de afaceri pentru aplicare, m-am hotărât ca de această dată să duc la capăt procesul.

După ce mi-am făcut cont în platformă și am urmat toate instrucțiunile, am fost contactat de către domnul Marius Alexa care este directorul punctului de contact din Iași al programului pentru a-mi explica mai în detaliul despre program și a-mi răspunde la întrebări. După ce am fost acceptat, am avut și o întâlnire cu doamna Gabriela Iftode și echipa REGINNOVA NE la biroul din Iași unde am mai vorbit despre program și am completat actele necesare aplicării și primirii primei tranșe de bani.

Care au fost asteptarile tale atunci cand te-ai hotarat sa mergi? In ce tara ai plecat?

Trebuie să recunosc că eram puțin emoționat dar în același timp entuziasmat de faptul că trebuia să plec 1 lună de zile. Dar mi-am pus repede toate treburile la punct și pe data de 5 noiembrie am plecat în Republica Moldova. Am ales Moldova pentru că știam că acolo voi găsi oameni care fac din pasiune turism pentru Moldova și așteptările mele au fost pozitive în sensul că speram să preiau din pasiunea, entuziasmul și bineînțeles experiența și cunoștințele acestor oameni și să le aplic cu același succes în Moldova Occidentală să-i spun așa pentru diferențiere. De asemenea voiam și să descopăr mai mult din tot ceea ce înseamnă Moldova.

Povesteste-ne despre experienta ta de acolo. Cum a decurs stagiul?

Așa cum am lăsat de înțeles și mai sus, domeniul în care vreau să activez este turismul. Mai exact partea de incoming. Aș dori să pun și eu umărul și să mă alătur tuturor celor care an de an aduc străini în România. Vreau să arătăm și partea frumoasă a României și nu mă refer doar la locuri și peisaje, ci mai ales la oameni. Ideea mea merge spre un turism mai animat, mai dinamic. Conceptul în jurul căruia ma învârt este o combinație de urban și rural, de tradiție și istorie. Ca să rezum totul în două cuvinte, acestea ar fi “experiențe turistice. Pe parcursul șederii mele în Moldova, mi-a plăcut faptul că, pe lângă timpul petrecut la birou, am petrecut destul de mult timp și pe teren, where the magic happens, combinând utilul cu plăcutul. E important să te informezi înainte cu privire la compania la care vrei să faci stagiul, să vezi dacă se pliază pe valorile tale, pe stilul tău de lucru etc., iar eu am avut norocul să stau 1 lună pe lângă Alin Pătru, un om, un profesionist care face turism cu pasiune la un nivel la care sper să pot ajunge și eu peste câțiva ani. ”

Cu ce te-a ajutat cel mai mult programul “Erasmus pentru Tineri Antreprenori” in domeniul tau de activitate?

M-a ajutat prin prisma faptului că am avut ocazia să văd cum se face turism autentic în Moldova, cum oamenii de acolo au exploatat la maxim ceea ce au și cum reușesc să le ofere turiștilor experiențe de neuitat. M-a ajutat să văd cum colaborează între ei toți cei implicați în turism, de la doamna care se ocupă de pregătirea mesei de prânz într-o căsuță țărănească din Butuceni, până la managerul unei agenții de turism. Oamenii au înțeles cât de mult îi poate ajuta pe ei turismul și cu toții caută să evolueze de la an la an și să ofere servicii mai calitative, mai adaptate la prezent, dar în același timp păstrându-și autenticitatea moldovenească. Cred că e important ca un om de turism să aibă un echilibru între timpul petrecut la birou și timpul petrecut pe teren. Perioada petrecută acolo m-a făcut să-mi dau seama că trebuie să modific puțin procentele de timp birou/teren stabilite în planul inițial. Totuși, turismul nu se întâmplă în birouri.

Suntem siguri ca foarte multi tineri au idei de afaceri inovative si ar vrea sa acumuleze experienta intr-o tara europeana. Ce ii sfatuiesti?

Sunt convis că sunt mulți tineri care nu știu de acest program, dar sper să afle și îi sfătuiesc să aplice pentru că este o experiență care îi va ajuta pe viitor în afacerile pe care le vor dezvolta. Nu ai nimic de pierdut dacă participi la Erasmus pentru Tineri Antreprenori. Mergi într-o altă țară să înveți și să ajuți în același timp o firmă care activează într-un domeniul în care tu vrei să-ți deschizi o afacere și ești și plătit pentru asta. Poți sta între 1 și 6 luni, timp suficinet să acumulezi informațiile necesare, să descoperi locuri, să cunoști oameni, să-ți faci prieteni și să te distrezi. Deci, ce mai așteptați? Go for it!,  declară Bogdan Rosu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.