Cele opt Agenții de Dezvoltare Regională primesc atribuții și rol de Autorități de Management, pentru a gestiona în mod direct programele finanțate din fonduri europene

ionel-danca.jpg

Guvernul a adoptat miercuri un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care cele opt Agenţii de Dezvoltare Regională din regiunile de dezvoltare ale României primesc atribuţii şi rol de Autorităţi de Management. Șeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, a anunțat la finalul ședinței de Guvern, că Ordonanța revoluționează sistemul de gestionare a fondurilor europene.

„ Aşa cum bine ştiţi, în momentul de faţă unul dintre cele mai performate programe operaţionale cu fondurile europene, atât în exerciţiul financiar 2014-2020, cât şi în cel precedent, 2007-2013, a fost Programul Operaţional Regional, derulat de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, prin intermediul Agenţiilor de Dezvoltare Regională. Tocmai în lumina acestor rezultate foarte bune în derularea POR şi la solicitarea beneficiarilor de fonduri europene prin acest program, atât autorităţi publice, cât şi beneficiari privaţi, Ministerul Fondurilor Europene a iniţiat un proiect de descentralizare a gestiunii fondurilor europene prin POR, întărind, practic, atribuţiile şi rolul Agenţiilor de Dezvoltare Regională. Prin acest proiect de ordonanţă de urgenţă, cele opt ADR-uri din regiunile de dezvoltare ale României capătă atribuţii şi rol de Autorităţi de Management, iar Ministerul va asigura în continuare coordonarea operaţională printr-o structură de specialitate a ministerului în privinţa modului de realizare a proiectelor prin intermediul noilor Autorităţi de Management Regionale”, a declarat Dancă… Mai multe detalii aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top