Comunicat de presă

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a finalizat luni, 15 iunie 2009, campania de primire a cererilor pentru plăţile naţionale directe complementare (CNDP) în sectorul zootehnie.

Potrivit datelor centralizate, au fost depuse circa 232.000 cereri pentru un efectiv de 1.393.000 bovine şi aproximativ 44.600 cereri pentru un efectiv de 7.000.000 ovine/caprine.

 “În perioada imediat următoare, va demara controlul administrativ pentru toate cererile depuse, precum şi controlul la faţa locului, care este obligatoriu pentru specia ovine/caprine. Rugăm fermierii ca, pe toată durata efectuării verificărilor la faţa locului, să menţină efectivul de ovine/caprine în locaţia menţionată în cerere, pentru a nu risca pierderea sprijinului financiar”, a declarat Directorul General APIA, Daniel Constantin.

Valoarea sprijinului financiar, atât pentru specia bovină, cât şi pentru specia ovine/caprine, va fi stabilită prin Hotărâre de Guvern, în funcţie de numărul animalelor eligibile rezultat în urma controalelor.

Plăţile Naţionale Directe Complementare (CNDP)  se acordă sub forma primei pe exploataţie, pentru specia bovină, respectiv primei pe cap de animal, pentru specia ovine/caprine. Potrivit regulamentelor europene, trebuie efectuat un control administrativ în Registrul Naţional al Exploataţile (RNE) pentru toate exploataţiile şi efctivele de animale pentru care s-a solicitat sprijin, atât pentru specia bovine, cât şi pentru specia ovine/caprine. În plus, pentru ovine/caprine este obligatoriu un control şi un supracontrol la faţa locului.

Trebuie menţionat că, pentru anul 2009, prima pe exploataţia de bovine se acordă şi producătorilor agricoli pentru exploataţiile nou înfiinţate în perioada 1 februarie 2008 – 31 ianuarie 2009. În ceea ce priveşte prima pe cap de animal pentru specia ovine/caprine, sprijinul financiar se acordă producătorilor agricoli care deţin, la data de 31 martie 2009, un efectiv de cel puţin 50 de capete ovine femele, respectiv 25 de capete caprine femele, cu vârsta minimă de un an.

La APIA Centrul Județean Iași au fost depuse 7.345 cereri pentru specia bovine, 1.303 cereri pentru specia ovine și 250 cereri pentru specia caprine.

 

SERVICIUL COMUNICARE ŞI PROMOVARE PROGRAME

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top