Granturile „Cu Apele Curate”

cu-apele-curate.jpg

UPDATE: S-a prelungit perioada de aplicare pentru programul de granturi „Cu Apele Curate”. Înscrierea proiectelor se face până la data de 21 decembrie 2023, ora 18:00.

Sunt așteptate aplicații pentru programul de granturi „Cu Apele Curate” de la organizații neguvernamentale și coaliții formate din minimum trei organizații neguvernamentale, capabile să vină cu idei creative și sustenabile, menite să contribuie la prevenirea și combaterea poluării cu plastic a apelor din România, să tragă un puternic semnal de alarmă și să pună în practică acțiuni îndrăznețe de conștientizare privind importanța protejării mediului.

Înscrierea proiectelor se face până la data de 15 decembrie 2023, ora 18:00, pe platforma http://grantwizzard.ro/communitygrant

Valoarea proiectului trebuie să fie de maximum 50.000 de lei, în cazul granturilor mici și de maximum 300.000 de lei, în cazul granturilor mari, intervalul de implementare fiind 1 aprilie 2024 – 30 martie 2025.

Cui se adresează cele două tipuri de granturi?

  • Granturile mici se adresează organizațiilor neguvernamentale mici, locale, care rezolvă probleme punctuale legate de poluarea cu plastic a apelor Dunării și afluenților direcți și indirecți, cu care se confruntă comunitatea lor și care, de regulă, au bugete mici.
  • Granturile mari se adresează coalițiilor de organizații neguvernamentale din România cu experiență în domeniul mediului, capabile să propună soluții de gestionare a problemei poluării cu plastic a apelor Dunării și afluenților direcți și indirecți ai Dunării.

Administratorul programului de granturi este ARC România. Pentru orice întrebări, puteți lua legătura folosind adresa de e-mail: [email protected].

Pentru a înscrie proiectul, cei interesați își pot crea un cont pe platforma: http://grantwizard.ro/communitygrant/.

Programul de granturi vine în completarea proiectului „Cu Apele Curate”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top