Gratian Mihailescu: „5 intrebari de bun-simt pentru ministrul fondurilor europene”

Teodorovici_steag.jpg

Gratian MihailescuTeodorovici_resizeSituatia fondurilor europene pentru urmatoarea perioada devine din ce in ce mai ingrijoratoare, dupa ce negocierile cu Comisia privind aprobarea documentelor strategice au esuat de doua ori in acest an.

Mai mult decat atat, riscam sa pierdem bani, deoarece „mai sunt doar 4 luni pana la intrarea oficiala in perioada noului exercitiu financiar si Romania inca nu a finalizat un draft coerent de Acord de parteneriat cu Comisia Europeana, care sa stabileasca in mod clar prioritatile investitionale pentru care se vor acorda cele aproape 40 de miliarde de euro in urmatorii 7 ani.”

Si asta in timp ce Croatiei, noua membra a UE, i-a fost aprobat saptamana trecuta planul de investitii alocat fondurilor de coeziune.  In aceasta perspectiva sumbra a viitoarei perioade financiare as dori sa ii adresez domnului Teodorovici 5 intrebari de bun simt:

  1. Problema majora a Romaniei in ultimii ani au fost achizitiile publice din cadrul fondurilor europene. Anul trecut o mare parte a programelor au fost oprite, dupa ce auditorii europeni au descoperit nereguli in procesul de achizitii publice. Anul acesta, la fel. Comisia s-a autosesizat si intentioneaza sa declanseze proceduri de infringement. Blocajul fondurilor europene din perioada 2007-2013 s-a realizat datorita politizarii excesive a fenomenului si din cauza achizitiilor publice cu dedicatie sau a conflictelor de interese. Pentru o mai buna absorbtie de fonduri, trebuie realizat un mecanism care sa avertizeze timpuriu aceste nereguli. Care e strategia Ministerului pentru a aborda cu succes aceste probleme?
  2. S-a vorbit despre Polonia de atatea ori, fiind exemplul pozitiv cand vine vorba de absorbtie si descentralizare adminstrativa. Este dovedit stiintific ca reducerea disparitatiilor regionale s-a realizat in Polonia prin crearea cate unui Program Operational Regional (POR) pentru fiecare regiune in parte  si crearea unui Program Special pentru Estul tarii. Noi de ce nu am creat cate un POR pentru cele 8 regiuni de dezvoltare din Romania, avand in vedere ca fiecare regiune are specificul ei de dezvoltare?
  3. O alta problema in trecut a fost legata de lipsa unui lobby regional la Bruxelles. Zonele de dezvoltare regionala nu au un birou de reprezentare in capitala Europei, care sa atraga fonduri oferite direct de Comisie, care sa promoveze zona respectiva la nivel european si care sa-i faca pe cetatenii si politicienii respectivei zone sa inteleaga mai bine mecanismul de functionare si beneficiile UE. Croatia avea de exemplu birouri de reprezentare regionala inca din 2007, desi a devenit membra in 2013. Noi, cu exceptia UNCJR-ului si a doua reprezentante  regionale (Centru si Nord-Est) lipsim din capitala Europei. Italienii, spaniolii, polonezii au birouri pentru fiecare regiune, iar in unele cazuri exista chiar birouri care reprezinta orase. Pentru parteneriate, pentru proiecte comune. Romania nu a accesat aproape deloc fonduri de cooperare teritoriala, fonduri oferite direct de Comisie. Ce va face Ministerul pentru urmatoarea perioada de finantare 2014-2020 pentru a avea o mai buna absorbtie a acestor fonduri si pentru a beneficia de un lobby regional mai puternic in Bruxelles?
  4. O alta problema din trecut, a fost cea legata de partea de co-finantare a unor proiecte. De unde vor avea resurse financiare anumite comune sau orase, care au intrat in faliment practic,  sa acceseze fonduri europene?
  5. Dezvoltarea regionala haotica din ultimii ani, a facut ca judetele sarace sa stagneze, iar cele bogate sa se dezvolte si mai mult. Slaba capacitate administrativa a acestor judete, coroborata cu incapacitatea de atragere a investitiilor straine si lipsa infrastructurii, insa si activitatile preponderente din agricultura au dus la o crestere slaba in comparatie cu orase mai puternice din aceeasi regiune. Problema majora este de management, de resurse umane si de lipsa strategiilor coerente de dezvoltare locale si regionale care sa fie puse in practica. In Romania nu conteaza calitatile manageriale ale unui primar sau presedinte de CJ, cat daca se afla in partidul de guvernare. Cum va fi stimulata competitivitatea administratiilor locale si regionale, prin procesul de regionalizare?

Gratian Mihailescu este consultant pentru Dezvoltare Regionala & Afaceri Europene

 

One Reply to “Gratian Mihailescu: „5 intrebari de bun-simt pentru ministrul fondurilor europene””

  1. Teodora Gheorghevici spune:

    Buna ziua! Bune intrebari, poate primiti si raspuns… As mai avea si eu una, si nici a mea nu este retorica: la ce s-au gandit exact cei de la MFE cand au organizat licitatia pentru achizitionarea de servicii de evaluare cereri de finantare si de rambursare, contractul avand durata de doi ani? Adica noi speram sa tot depunem cereri de rambursare pana la 31.12.2015, dar contractul cu firmele care realizeaza evaluarile va expira la mijlocul lui 2015… Ultima jumatate de an din implementarea ultimului val de proiecte pe exercitiul 2007-2013 este neacoperita in ceea ce priveste serviciile de evaluare… S-a prevazut in contract posibilitatea prelungirii acestuia? Daca da, de ce nu a fost incheiat de la inceput pe doi ani si jumatate, cand se stie clar ca implementarea exercitiului se incheie in decembrie 2015? Daca nu, cum se va rezolva aceasta problema la momentul respectiv? Balbaielile si nehotararile acestea nu sunt nostime, sunt chiar tragice… E vorba de viata noastra facuta praf.

Dă-i un răspuns lui Teodora Gheorghevici Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top