Precizare referitoare la cesionarea unor proiecte in cadrul programului Start-Up Nation

Start-up-Nation-Romania-01.png

Avand in vedere informatiile vehiculate in mass-media, referitoare la initiativa unor intreprinzatori, ale caror proiecte au fost acceptate pentru finantare in cadrul programului Start-Up Nation 2017, de a incerca sa cesioneze parti sociale ale firmelor, precum si solicitarile de clarificare a legalitatii acestui demers, primite de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat, Biroul de Presa al ministerului face urmatoarele precizari:

Scopul programului Start-Up Nation este acela de a ajuta intreprinzatorii aflati la inceput de drum sa porneasca o afacere.

De aceea, obiectivele urmarite au in centrul lor stimularea infiintarii si dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii, imbunataţirea performanţelor economice ale acestora, crearea de noi locuri de munca, insertia pe piata muncii a persoanelor defavorizate, somerilor si absolventilor, cresterea investitiilor in tehnologii noi inovative.

Pe de alta parte, cesiunea de actiuni ale societatilor comerciale este legala, ea neincalcand nici legislatia si nici prevederile schemei de ajutor de minimis Start-Up Nation. De altfel, identificarea unor oportunitati de afaceri este o caracteristica a spiritului antreprenoriatului.

Totusi, noii detinatori ai acestor societati comerciale, beneficiare de ajutor de minimis in cadrul programului trebuie sa stie ca vor prelua inclusiv obligatiile ce decurg din implementarea schemei, cum ar fi de exemplu, mentinerea locurilor de munca create prin program pe parcursul a 2 ani sau pastrarea echipamentelor pentru care s-a obtinut finantarea.

In acelasi timp, insa, cei care preiau aceste proiecte trebuie sa fie constienti de un fapt: planul de afaceri este unul gandit pentru altcineva si nu este neaparat cel mai potrivit pentru ei. Ei vor avea obligatia de a lucra cu ceva croit pe alte repere, care nu poate fi adaptat nevoilor si structurilor lor.

Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat, Radu Oprea, a dispus monitorizarea cu atentie a tuturor proiectelor din programul Start-Up Nation, pentru ca: „este important sa crestem atractivitatea programului pentru antreprenori si sa simplificam, in editia 2018, pe baza experientei anului trecut, accesul la finantare. Vom intensifica ritmicitatea consultarilor cu mediul de afaceri pentru a adopta, impreuna cu acesta, solutii de fluidizare a procedurilor pentru intreprinzatorii care vad in Start-Up Nation sansa reala de a-si indeplini visul de a deveni antreprenori de succes, de a avea un nivel de trai ridicat si o viata mai buna”, a declarat ministrul Radu Oprea.

Sursa: Biroul de presă al Ministerului pentru

Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top