
Proiectul a constat in organizarea de evenimente de informare, campanii mass-media de promovare, publicarea de materiale informative si dezvoltarea web site-ului dedicat programului.
In cadrul acestui proiect, Autoritatea de Management a organizat ateliere de lucru cu potentialii beneficiari din cele opt regiuni de dezvoltare, reprezentanti ai autoritatilor publice locale, ai IMM si ai ONG, pentru a prezenta domeniile in care se poate acorda finantare prin Programul Operational Regional, precum si pentru a preintampina eventuale dificultati in intocmirea proiectelor.
Sesiunile au totalizat 444 de participanti din toata tara.
De asemenea, au avut loc mese rotunde cu jurnalistii din regiunile de dezvoltare, scopul acestora fiind acela de a familiariza mass-media cu modul de functionare a programului, precum si de a prezenta stadiul implementarii acestuia in fiecare regiune.
Pentru a veni in sprijinul celor care intocmesc cereri de finantare, au fost tiparite ghidurile solicitantului, precum si alte materiale de informare, astfel incat solicitantii sa aiba cat mai multe documente suport care sa poata fi utilizate pentru completarea corecta a documentatiei de accesare a fondurilor.
Pentru promovarea oportunitatilor de finantare oferite de Programul Operational Regional, au fost derulate campanii in presa scrisa si pe Internet, acestea fiind principalele surse de informare utilizate de cei interesati de accesarea fondurilor europene.
In vederea masurarii impactului activitatilor de comunicare derulate in aceasta perioada, a fost realizat un sondaj de opinie, in randul autoritatilor publice locale, al IMM si al ONG, acestea fiind categoriile de public carora li s-au adresat activitatile.
Conform rezultatelor cercetarii, 30% dintre cei intervievati se considera foarte bine si destul de bine informati in ceea ce priveste Programul Operational Regional, iar interesul cel mai mai mare a fost manifestat fata de obtinerea finantarilor prin program, pentru infrastructura de transport si pentru microintreprinderi.
Sursa cea mai importanta petru obtinerea informatiilor despre program o reprezinta Internetul, 58% dintre cei intervievati afirmand ca au vizitat web site-ul dedicat programului, www.inforegio.ro.
Cele mai informate despre Programul Operational Regional sunt autoritatile publice locale (75%), institutiile de invatamant (63%), ONG-urile (44%), in timp ce agentii economici se declara informati doar in proportie de 14%.
In conformitate cu cerintele regulamentelor europene, fiecare Autoritate de Management are obligatia de a derula activitati de comunicare, prin care sa asigure accesul la informatii celor interesati sa obtina finantare.
In acest scop, Uniunea Europeana aloca fonduri speciale, dedicate activitatilor de informare si publicitate, pentru a promova atat oportunitatile de finantare, cat si contributia Uniunii Europene la dezvoltarea regionala a Romaniei.