Studiu IPP: Masuri pentru prevenirea fraudei cu fonduri europene structurale si de investitii

studiu-fonduri-europene.jpg

studiu-fonduri-europeneStudiul face parte din proiectul Effective coordination of control systems for preventing fraud with Structural Funds in New EU Member States, implementat de Institutul pentru Politici Publice (IPP) si finantat prin programul HERCULE III 2014 – LEGAL TRAINING AND STUDIES al Oficiului European pentru Lupta Anti-Frauda din cadrul Comisiei Europene.

In prezentul studiu s-a realizat o diagnoza la nivel national cu privire la magnitudinea fenomenului de corectii financiare aplicate in cazul neregulilor constatate in proiectele cu finantare din fonduri structurale derulate de beneficiarii din Romania in perioada 2007 – 2013, dar si o analiza a principalelor cauze care au dus la un numar atat de mare de corectii (circa 3.000), cu o valoare financiara reprezentand aproape de 1 miliard de euro si implicit la imaginea unui potential de frauda major cu bani europeni.

Mai mult decat atat, studiul propune un set de masuri orientate in special spre preventie, astfel incat sa nu repetam aceleasi erori si in exercitiul financiar 2014 – 2020.

In acest studiu gasim si exemplele altor state membre (Bulgaria, Croatia si Ungaria), din dorinta de a intelege traseul unei sesizari de frauda, dar si pentru a intari necesitatea de a creste capacitatea institutionala de detectare timpurie a potentialului de frauda si de delimitare clara a situatiilor de nereguli reprezentand erori administrative neintentionate in managementul proiectelor si suspiciunile de frauda.

Concluziile propuse vizeaza 5 directii majore, respectiv:

  • intarirea capacitatii de coordonare/conclucrare intre toate structurile de control, mai ales a celor care actioneaza la prima linie de control in relatie cu beneficiarii,
  • asumarea obiectivului politic national de prevenire a situatiilor de nereguli sanctionate prin corectii financiare si fraude prin insarcinarea Ministerului Finantelor Publice cu prerogative in aceasta directie,
  • intarirea capacitatii DLAF Romania de actiona preventiv prin dezvoltarea unei divizii specializate in analize si propuneri de politica publica,
  • cresterea transparentei la toate nivelurile de management cu privire la proiectele implementate cu fonduri externe nerambursabile,
  • incurajarea schimburilor de experienta/informatii intre structurile publice dar si intre cele ale societatii civile din statele membre UE si intre acestea si OLAF.

Studiul pe larg il puteti citi AICI.

Sursa: Institutul pentru Politici Publice

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top