Fondul de Dezvoltare și Investiții, care în teorie este de 10 miliarde euro, dar nu va avea niciodată suma aceasta în cont, urmează să primească primii bani, conform unui proiect al Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză (CNSP), instituția care se va ocupa de acest instrument. Este vorba despre 300 milioane lei, pe 5 ani, la o dobândă de 1% pe an de la Ministerul Finanțelor.
Suma corespunzătoare împrumutului se virează de către Ministerul Finanţelor Publice, într-un cont deschis la Trezoreria statului Sector 1, pe numele Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză.
Conform notei de fundamentare, rambursarea împrumutului se efectuează integral de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză din sumele prevăzute cu această destinaţie în bugetul Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză.
„Dobânda de 1% pe an se calculează pe fiecare an calendaristic, la soldul împrumutului, începând cu data tragerii şi este plătită de Comisia Naţional[ de Strategie şi Prognoză, din sumele prevăzute cu această destinaţie în bugetul Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoza, în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării acesteia de catre Ministerul Finanţelor Publice. Pentru neplata la termen a împrumutului se calculează odobândăde 0,02% pentru fiecare zi de întârziere, până la data stingerii obligaţie”, se arată în document.
Beneficiarii precum unităţile/Subdiviziunile administrativ-teritoriale şi asociaţiile de dezvoltare intercomunitară prin unităţile administrativ-teritoriale componente au obligaţia de a restitui anual, pe o perioadă fixă de 20 de ani, o sumă reprezentând contribuţia proprie la proiect, calculată ca diferenţă între nivelul maxim al datoriei publice locale şi serviciul datoriei publice locale anuale, dar nu mai mult decât valoarea finanţată.
Sumele rambursate de beneficiari aferente fiecărui an se virează la bugetul de stat până la finele primului trimestru al anului următor.
Calculul sumei datorate se efectuează de către beneficiar şi se verifică de către structuri din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală sau Ministerului Finanţelor Publice, desemnate prin ordin al ministrului finanţelor publice.
Universităţile au obligaţia de a restitui anual 2,5% din valoarea finanţării, pe o perioadă fixă de 20 de ani, reprezentând contribuţia proprie la proiect. Sumele rambursate de beneficiari aferente fiecărui an se virează la bugetul de stat până la finele primului trimestru al anului următor. Calculul sumei datorate se efectuează de către beneficiar şi se verifică de către structuri din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală sau Ministerului Finanţelor Publice, desemnate prin ordin al ministrului finanţelor publice.
Diferenţa rezultată dintre valoarea grantului şi sumele achitate, la finalul perioadei de 20 de ani, reprezintă cheltuiala definitivă a bugetului de stat şi nu se mai datorează de către beneficiar.
Conform proiectului de înființare, fondul se utilizează pentru finanţarea proiectelor de dezvoltare, care cuprind investiţii sau lucrări de întreţinere şi reparaţii curente, ale unităţiilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, precum şi ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, în domenii prioritare, după cum urmează:
1.Domeniul prioritar principal:
sănătate, respectiv dispensar medical rural, centru medical de permanenţă, spitale judeţene, municipale şi orăşeneşti
educaţie, respectiv şcoli, grădiniţe, creşe, campusuri şcolare;
apă şi canalizare, inclusiv tratarea şi epurarea apelor uzate;
reţea de energie electrică şi reţea de gaze, inclusiv extinderea acestora;
infrastructura de transport, respectiv drumuri comunale şi locale, judeţene, străzi, zone pietonale, poduri, pasaje
salubrizare;
reţea de iluminat public.
2. Domeniul prioritar secundar:
cultură, respectiv cămin cultural
culte, respectiv reabilitare lăcaş de cult;
sport, respectiv construcţie/modernizare baze sportive pentru sport de masă şi performanţă;
locuinţe, respectiv locuinţe sociale, locuinţe pentru tineri, locuinţe de serviciu pentru specialişti, reabilitarea clădirilor cu risc seismic
sedii administrative ale instituţiilor publice din mediul rural.
Fondul se utilizează şi pentru finanţarea proiectelor de investiţii ale universităţilor, în domenii prioritare: construcţia/modernizarea infrastructurii didactice, respectiv amfiteatre, laboratoare, săli de cursuri şi săli de sport; construcţia/modernizarea infrastructurii de cercetare; construcţia/modernizarea infrastructurii unor spaţii de cazare şi masă pentru studenţi; construcţia/modernizarea infrastructurii unor centre de conferinţă, pentru diseminarea informaţiilor ştiinţifice.
Sursa: Hotnews.ro
Toata lumea se imprumuta
Nu stiu cum se face, avem cea mai mare crestere economica, cel mai mare PIB dar datoria externa si interna este de peste 160 de miliarde de euro(cea mai mare datorie in ultimii 500 de ani) si ne imprumutam anual de 20-25 de miliarde pentru a supravietui
Tanara generatie veti plati voi si urmasii vostrI inca 200 de ani pentru aceste imprumuturi facute pe timpul glorioasei perioade de integrare in structurile mafiote si corupte denumite pompos UE SI NATO 2007-2019
Luati aminte ca tavalugul a pornit la vale si in cativa ani suntem in situatia Greciei de faliment