Care sunt ministerele fruntase si care sunt codase la absorbtia de fonduri europene

euro.jpg

euroLa sfarsit de an, Romania se apropie de „pragul psihologic” de 5 miliarde de euro accesate din fondurile structurale si de coeziune, potrivit unei situatii publicate pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene.

Astfel, tara noastra a beneficiat de rambursari in valoare totala de 4,988 miliarde de euro, dintre care 270 de milioane de euro au venit in cursul lunii noiembrie.

Per ansamblu, rata absorbtiei pe toate cele 7 programe operationale de fonduri structurale si de coeziune ajunge la 25,96% din intreaga suma alocata de peste 19,2 miliarde de euro in perioada de programare 2007-2013.

De remarcat ca rata de 25,96% reprezinta o medie nationala, pentru ca ministerele au avut performante diferite in atragerea de fonduri europene, pe fiecare program operational in parte, dupa cum urmeaza:

  1. Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice, care gestioneaza Programul Operational Regional, a atras din 2007 pana in prezent 1,64 miliarde de euro, rata de absorbtie ajungand astfel la 44,19% dintr-un total de 3,72 miliarde de euro alocati de Comisia Europeana in acest program pentru Romania. La nivelul lunii noiembrie, absorbtia a fost de aproape 67 de milioane de euro.
  2. Tot MDRAP, de data aceasta in calitate de autoritate de management pentru Programul Operational Dezvoltarea Capacitatii Administrative, a atras din 2007 pana in prezent 83,32 milioane de euro, ceea ce inseamna o rata de absorbtie de 40,06% din totalul de 208 milioane de euro alocat in program. Banii atrasi in luna noiembrie totalizeaza 2,9 milioane de euro.
  3. Ministerul Muncii, care gestioneaza Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, a decontat din 2007 pana in prezent 938,33 milioane de euro, ceea ce inseamna o rata de absorbtie de 26,99% din totalul alocat tarii in acest program, de 3,47 miliarde de euro. Rambursarile la nivelul lunii noiembrie se ridica la 62,13 milioane de euro.
  4. Ministerul Mediului, care gestioneaza Programul Operational Sectorial Mediu, a atras peste 1 miliard de euro, adica 22,27% din totalul banilor alocati Romaniei in acest program, de 4,51 miliarde de euro. Suma aferenta la nivelul lunii noiembrie se ridica la 31,6 milioane de euro.
  5. Ministerul Fondurilor Europene, care gestioneaza Programul Operational Asistenta Tehnica, a reusit contra-performanta ca, avand cei mai putini bani alocati (170,23 milioane de euro), sa atraga doar 20,71% dintre acestia. Relevanta este suma atrasa in luna noiembrie 2013: mai putin de 1,67 milioane de euro.
  6. Ministerul Transporturilor, care gestioneaza POS Transport, ar fi putut atrage in total 4,56 miliarde de euro. A adus doar 832,67 milioane de euro, adica o rata de absorbtie de 18,24%. In luna noiembrie 2013, suma atrasa a fost de 26,8 milioane de euro.
  7. La coada clasamentului se afla Ministerul Economiei, care gestioneaza Programul Operational Sectorial Cresterea Competitivitatii Economice, cu o rata de absorbtie de 17,5%. Practic, din cei 2,55 miliarde de euro disponibili a atras 447 milioane de euro. Suma atrasa la nivelul lunii noiembrie a fost de 77,83 milioane de euro.

Document anexat:

Stadiul absorbtiei la inceputul lunii decembrie 2013 (PDF)

Sursa: Ministerul Fondurilor Europene

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

scroll to top